”Cu ajutorul Programului „ERASMUS”, tinerii ar putea aduce marea schimbare în Moldova”


Ana Lisnic vorbește patru limbi străine – engleza, germana, rusa și spaniola. Și-a impresionat semenii din Spania nu doar prin cunoașterea limbilor străine. După un semestru petrecut la Universitatea din Alicante, Spania, prin intermediul Programului ”ERASMUS”, tânăra recomandă tuturor studenților și doctoranzilor de la noi să-și ridice nivelul de pregătire, aplicând la proiecte internaționale de mobilitate în educație. Acestea oferă integrare în medii academice din lumea civilizată și, totodată, un mare câștig pentru țara noastră. Cu bursa  ”Erasmus Mundus” - de mai mult de o mie de euro pe lună, tinerii reușesc să-și plătească chiria, utilitățile, transportul și să călătorească.  

”O scrisoare de motivație convingătoare este tot secretul”

În ultimul an de studii la ULIM, la Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială, Ana Lisnic a obținut o bursă în cadrul Programului ”ERASMUS”, la Facultatea de Asistență Socială, la Universitatea din Alicante, Spania. La examenele de acolo a avut numai note de opt, nouă și zece.

”Succesul la universitatea spaniolă se datorează, întâi de toate, avansării mele în proiectul ”Casa Mare” referitor la schimbarea în asistența socială din R. Moldova, derulat de ULIM și The City University of New York. Am fost una dintre marele norocoase, care a câștigat ușor bursa ”Erasmus Mundus”. Secretul?

Un tânăr care vrea să izbutească, trebuie să aplice cu o scrisoare de motivare convingătoare. Puteam opta pentru o altă universitate din cele 17 instituții partenere în cadrul Programului ”ERASMUS” (http://emp-aim.mruni.eu/partner_universities/ ), dar am ales una spaniolă, fiind influențată de povestirea unui profesor de la ULIM delegat acolo, care a avut o experiența deosebită”, spune Ana Lisnic.

”M-am adaptat ușor în țara lui Salvador Dali”

A fost un act de mare curaj pentru absolventa noastră, care nici nu cunoștea spaniola. ”Am avut marea șansă să fac două luni de spaniolă cu un profesor de excepție – Valeriu Ostafii de la Facultatea de Litere, ULIM. Grație domniei sale, dar și a eforturilor mele, am reușit să obțin progrese mari în scurt timp. Acolo, nu am avut cursuri în engleză, ci doar în spaniolă, așa că am învățat intens spaniola și materiile de profil, fără nicio absență de la ore”, povestește tânăra.

Ana Lisnic nu mai are nicio barieră culturală sau în comunicare cu străinii. A venit în Moldova cu o prietenă de la Alicante. ”Am fost bine primită de familii de spanioli, cu care ne-am împrietenit. Mi-a plăcut spaniola și m-am adaptat ușor în țara lui Salvador Dali. Diferențele dintre sistemele noastre de învățământ rezidă în responsabilizarea mai mare a studenților ca să muncească zilnic.” 

”Tinerii noștri își reactualizează propriile valori”

”În plus, m-a impresionat democrația universitară din Spania. Pe pagina web a instituției, fiecare student are contul său individual, în care îi sunt notele și rezultatele testelor practice. Grupele studențești au până la 80 de persoane, unde concurența este acerbă. Fiecare tânăr trebuie să fie activ și să dovedească tuturor competențele sale”, afirmă Ana Lisnic.

”Tinerii noștri sunt foarte deștepți și pregătiți, doar că le lipsește curajul. Cu ajutorul Programului  „ERASMUS”, ei ar putea aduce marea schimbare în Moldova, deoarece au posibilitatea să urmărească dezvoltarea unor state europene de primă importanță și să facă comparații. Astfel, își reactualizează și propriile valori. Spaniolii sunt uimiți că tinerii noștri sunt adesea mai bine pregătiți decât ei în ceea ce privește cunoașterea limbilor străine. În general, puțini semeni de-ai noștri din Spania au studii superioare”, a conchis Ana Lisnic.

                                                                                                                                Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM

                                                                                                                                     

 


21.07.2015